Meniu Anunt
06-09-2023

Plus de 25% la cifra de afaceri a One United Properties în S1 2023, susținut de vânzările de locuințe. „Provocarea noastră istorică a fost să facem față cererii copleșitoare”

share:

Plus de 25% la cifra de afaceri a One United Properties în S1 2023, susținut de vânzările de locuințe. „Provocarea noastră istorică a fost să facem față cererii copleșitoare”
Adriana Drăgușin

În prima jumătate a anului, Grupul a vândut și prevândut 466 de apartamente, cu o suprafață totală de 39.082 de metri pătrați, totalul încasat din sectorul rezidențial depășind 152 de milioane de euro.

Investitorul și dezvoltatorul imobiliar One United Properties a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 843,5 milioane de lei în S1 2023, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului anterior. Pentru întreg anul 2023, Grupul își propune atingerea unei cifre de afaceri de 1,43 miliarde de lei și a unui profit net de 530 de milioane de lei, în conformitate cu bugetul publicat la începutul anului.

În primul semestru din 2023, profitul brut al One United Properties a atins suma de 344,5 milioane de lei, o creștere de 16% (excluzând câștigul unic din achiziția negociată a Bucur Obor, recunoscută în S1 2022, în valoare de 94,1 milioane de lei). Profitul net a însumat 286,9 milioane de lei, înregistrând o creștere de 13% față de S1 2022 (o scădere de 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, dacă se include impactul din câștigul unic). Suma de încasat în temeiul contractelor încheiate cu clienții a atins la 30 iunie 2023 nivelul istoric de 281 milioane de euro în numerar suplimentar până în 2025.


Citește și:

Oportunitate inedită pentru investitori: Titirez.ro, primul portal imobiliar din România care lansează plata în criptomonede, în parteneriat cu TOKERO


65% dintre unitățile rezidențiale, deja vândute

Creșterea cifrei de afaceri a fost susținută de o majorare cu 56% a veniturilor din vânzările de proprietăți rezidențiale, care au ajuns la 604,1 milioane de lei în S1 2023, față de 386,8 milioane de lei în S1 2022. Acest avans a fost generat de oferta extinsă și mai diversificată, în special la One Lake District și One Lake Club, unde vânzările au început în acest an.

Provocarea noastră istorică a fost să facem față cererii copleșitoare care adesea a depășit oferta noastră. Astăzi, datorită unei strategii bine planificate de achiziționare a terenurilor, chiar și cu 65% din unitățile dezvoltărilor noastre deja vândute la 30 iunie, aveam în continuare 1.762 de unități disponibile pentru vânzare și pre-vânzare, precum și încă 2.573 de unități în dezvoltări aprobate care așteaptă în prezent demararea construcției și a vânzărilor. Putem adapta complet portofoliul nostru de vânzări pentru a satisface cererea clienților prin adăugarea acestor noi unități.”

Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties


Citește și:

Guvernul „merge pe burtă” cu noul pachet de măsuri fiscale. Încă nu se știe, concret, care vor fi acestea, dar cine se opune „luptă pentru privilegii și pentru marile averi”?!


One High District, cel mai căutat proiect rezidențial

În S1 2023, One United Properties a vândut și prevândut 466 de apartamente (+179% față de S1 2022) cu o suprafață totală de 39.082 de metri pătrați (+146% față de S1 2022), alături de 794 de locuri de parcare și alte tipuri de unități (+89% față de S1 2022), pentru un total de 152,4 milioane de euro (+129% față de aceeași perioadă a anului trecut). La data de 30 iunie 2023, 65% din toate apartamentele disponibile fuseseră vândute, One High District (foto) fiind dezvoltarea rezidențială cea mai căutată în S1 2023, cu 214 unități vândute.

Începând din T4 2022 până în S1 2023, am inițiat un număr considerabil de șantiere de construcție noi. De obicei, traiectoria costurilor într-o dezvoltare nouă nu este liniară; etapele timpurii implică costuri ridicate generate de excavații, construirea fundațiilor și dezvoltarea infrastructurii. Cu toate acestea, în cadrul întregii noastre activități de dezvoltare rezidențială, ne menținem obiectivul de a obține marje de profit brut de peste 35%, care ne permit să oferim randamente constante acționarilor noștri.”

Victor Capitanu, co-CEO One United Properties


Citește și:

One United Properties continuă în forță dezvoltările: un ansamblu rezidențial de peste 2.000 de apartamente a primit autorizația de construire. De la cât pornesc prețurile

One United Properties a dat 35 mil. euro pe 5 hectare de teren în Capitală. Vrea să ridice un nou ansamblu mixt, cu cele mai înalte turnuri rezidențiale din București


Avans și pentru veniturile din închirieri

Veniturile din închirieri, care includ veniturile generate de divizia comercială și veniturile din serviciile pentru chiriași, au înregistrat o creștere de 119%, ajungând la 62,8 milioane de lei. Efectul a fost generat în special de la chiriașii celor mai mari dezvoltări: One Tower, One Cotroceni Park 1, One Victoriei Plaza și impactul rezultatelor generate de Bucur Obor, consolidate sub divizia de retail. Veniturile din închirieri vor continua să crească în S2 2023 datorită livrării One Cotroceni Park 2 în T1 2023, odată ce amenajările vor fi finalizate.

Până la sfârșitul S1 2023, suprafața totală închiriabilă (GLA) a portofoliului de birouri al Companiei a ajuns la 118.000 de metri pătrați, incluzând One Tower, One Cotroceni Park Faza 1 și Faza 2 și One Victoriei Plaza. Împreună cu componenta de retail, portofoliul comercial al One United Properties, care include Bucur Obor și One Gallery, va atinge o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 160.000 de metri pătrați.


Citește și:

One United Properties a obținut autorizația de construire pentru One Lake Club, proiect ce va aduce pe piață peste 600 de apartamente