Meniu Anunt
24-02-2016

Forte Partners investeste 100 de milioane de euro in proiectul de birouri The Bridge din Grozavesti

share:

Forte Partners investeste 100 de milioane de euro in proiectul de birouri The Bridge din Grozavesti
Consorţiul de investitori imobiliari Forte Partners a anunţat începerea lucrărilor de construcţie la proiectul imobiliar The Bridge din zona Grozăveşti, lângă podul Basarab, fondurile alocate pentru prima fază a complexului de birouri fiind de 60 milioane

     Consorţiul de investitori imobiliari Forte Partners a anunţat începerea lucrărilor de construcţie la proiectul imobiliar The Bridge din zona Grozăveşti, lângă podul Basarab, fondurile alocate pentru prima fază a complexului de birouri fiind de 60 milioane de euro.

     Parcul de afaceri va fi dezvoltat pe terenul fostei fabrici de pâine Spicul, în două etape, investiţia totală fiind de aproximativ 100 de milioane de euro. Prima dintre ele constă într-o clădire cu două subsoluri, parter şi 10 etaje, cu o suprafaţă închiriabilă de circa 36.000 de metri pătraţi. După ce clădirea va ajunge la un grad de închiriere de 50%, dezvoltatorii vor demara lucrările şi la al doilea bloc, ce va presupune alţi 21.000 mp de spaţii de birouri.

     Geo Mărgescu, CEO şi fondator al Forte Partners, a declarat: "The Bridge este un concept de business park, compus din două clădiri, în care prima construcţie va avea o suprafaţă de 36.000 mp, la care vor fi adăugaţi ulterior alţi 21.000 mp. Termenul de finalizare pentru prima fază este luna septembrie a anului viitor. Este un termen agresiv, dar simţi că zona este potrivită pentru astfel de dezvoltări. Suntem într-un moment bun pentru începerea construcţiei şi vrem să terminăm structura până în iarnă pentru ca apoi să ne concentrăm pe finisajele de la interior"

     Potrivit sursei citate, în cadrul proiectului vor fi amenajate parcări subterane, prize pentru maşinile electrice, spaţii pentru biciclete, vestiare şi duşuri, iar dezvoltatorii spun că vor să promoveze deplasarea cu bicicleta până la serviciu. 

     "Avem foarte multe discuţii cu potenţiali chiriaşi, dar până acum nu am semnat niciun contract de preînchiriere. Este vorba despre companii care sunt deja în ţară şi care vor să crească. Sunt 6 clienţi foarte importanţi din acest sector", a spus Geo Mărgescu, menţionând că nu exclude posibilitatea să încheie tranzacţii cu spaţii de birouri de peste 20.000 de metri pătraţi.

     În prezent, lucrările sunt finanţate în proporţie de 30% din fondurile proprii ale dezvoltatorilor, aceştia intenţionând să contracteze un credit bancar în această vară, pentru finalizarea proiectului. 
     "Observăm un interes crescut al băncilor să finanţeze astfel de proiecte de birouri. Totodată, există un interes deosebit din partea investitorilor pentru piaţa locală de birouri", a spus domnul Mărgescu, subliniind că, în următorii 4-5 ani, Forte Partners va continua să dezvolte terenurile din Bucureşti pe care le are în portofoliu.

     Compania a găsit constructor pentru realizarea fundaţiei (Solethance Banchy), iar în următoarele două luni va desemna prin licitaţie şi antreprenorul general al proiectului The Bridge.
     Forte Partners este un grup de investitori cu experienţă pe piaţa locală, printre acţionari fiind familia Jabra, Ionuţ Dumitrescu şi Geo Mărgescu.

     În portofoliul Forte Partners se regăsesc proiectele de birouri Ştefan cel Mare şi The Bridge, precum şi terenuri pentru proiecte viitoare în zone ca Barbu Văcărescu şi pasajul Basarab. Modelul de afaceri vizat de Forte Partners presupune achiziţia unor terenuri poziţionate strategic, dezvoltarea de proiecte, vânzarea lor şi reinvestirea profitului pe segmente precum office, retail şi rezidenţial premium.  

Sursa: bursa.ro