Meniu Anunt
09-01-2014

Concurs pentru amenajarea noului sediu al OAR

share:

Concurs pentru amenajarea noului sediu al OAR
Filiala Teritoriala Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania a decis sa isi schimbe sediul, intr-un imobil din Str. Constantin nr, 32, sectorul 1.

Filiala Teritoriala Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania a decis sa isi schimbe sediul, intr-un imobil din Str. Constantin nr, 32, sectorul 1.

Pentru amenajarea si consolidarea lui, OAR, in colaborare cu departamentul de concursuri al ordinului, a lansat un concurs de solutii.

„Intrucat sediul Filialei Teritoriale Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania din Str. Academiei 18-20 nu mai poate asigura o functionare optima pentru arhitectii Filialei (circa 3500 de membri in decembrie 2013) si nici pentru relatia sa cu publicul, Consiliul de Conducere Teritorial al Filialei a decis, in reuniunea din 16 aprilie 2013, achizitionarea unui imobil aflat in Str. Sf. Constantin nr. 32, sectorul 1, Bucuresti, care prin lucrari de consolidare si reamenajare sa asigure atat spatii adecvate serviciilor Filialei, cat si reprezentativitate organizatiei in raport cu institutiile statului si cu publicul capitalei”, se mentioneaza in anuntul OAR.

Scopul concursului este selectarea unui proiect care sa propuna o solutie cat mai adecvata de amenajare a imobilului din Str. Sf. Constantin nr. 32, conferind sediului Filialei o imagine reprezentativa in cadrul urban in care se situeaza.

Astfel, noul sediu va trebui sa poata asigura spatii pentru activitati de natura administrativa, dar si pentru  desfasurarea de activitati profesionale si culturale cum ar fi: expozitii-concurs de arhitectura, cursuri de pregatire profesionala continua, studii pe teme de specialitate, simpozioane, dezbateri si prezentari pe teme culturale sau profesionale.

Corelat cu propunerea de refunctionalizare a imobilului se solicita ca o cerinta esentiala si solutia tehnica de consolidare a cladirii existente. Ea va constitui o piesa foarte importanta a concursului, solutia de consolidare propusa de concurenti oferind libertatea de exprimare a unei conceptii contemporane de amenajare a spatiilor filialei.

Concursul de solutii este accesibil tuturor arhitectilor membri ai OAR, intr-o singura faza si in limba romana. Premiile au o valoare totala de 9.000 de euro.

Sursa: wall-street.ro