Meniu Anunt
07-06-2024

Titirez.ro: Pe fondul popularității crescânde a platformelor de social media, promovarea în mediul online a devenit cu atât mai importantă – inclusiv pentru jucătorii din imobiliare

share:

Titirez.ro: Pe fondul popularității crescânde a platformelor de social media, promovarea în mediul online a devenit cu atât mai importantă – inclusiv pentru jucătorii din imobiliare
Adriana Drăgușin

Serviciile oferite de Titirez.ro sunt susținute de o rețea de aproape 20 de site-uri imobiliare și completate de o agenție de marketing specializată în real estate, respectiv de un sistem CRM dedicat profesioniștilor din domeniu.

Fie că ne dăm seama, fie că nu, perioada de pandemie a produs schimbări importante în stilul de viață al fiecăruia dintre noi, chiar dacă unele nu ies instantaneu în evidență. Dincolo de instaurarea trendului work-from-home, ultimii ani au dus la o intensificare a prezenței online a românilor de (aproape) toate vârstele, fapt ce reiese limpede din gradul tot mai crescut de utilizare a platformelor de social media. Potrivit reprezentanților Titirez.ro, brandul-umbrelă pentru o rețea de circa 20 de site-uri imobiliare, această tendință are efecte evidente și pe piața autohtonă de real estate.

„Dacă în urmă cu trei-patru ani prezența unui dezvoltator sau a unei agenții imobiliare pe rețelele de socializare părea mai degrabă un moft, acum aceasta reprezintă o componentă indispensabilă a unei strategii profesioniste de marketing. Aceasta vine, bineînțeles, să completeze, iar nu să înlocuiască, promovarea pe site-urile de specialitate, cele două aspecte trebuind de așa manieră concepute încât să se completeze reciproc. Sunt bucuroasă să constat că echipa Titirez.ro a reușit nu doar să anticipeze, ci și să se pregătească din timp pentru această schimbare, anume prin lansarea agenției imoPR, ce a avut loc în toamna anului 2019 și ne-a ajutat să extindem paleta serviciilor de marketing oferite clienților.” 

Costina Petrescu, CEO Titirez.ro & imoPR

 


Citește și:

Titirez.ro și imoPR – o rețea de site-uri imobiliare și agenția de marketing asociată. Combinația perfectă pentru a furniza servicii de promovare complete în industria de real estate


Astfel, grupul al cărui vârf de lance este reprezentat de portalul Titirez.ro cuprinde, în momentul de față, atât o agenție de marketing asociată, cât și un sistem de Customer Relationship Management (CRM), anume ImobManager.ro. Unul dintre primele și cele mai apreciate instrumente de acest tip de pe piața autohtonă, acesta din urmă deservește în mod eficient profesioniștii din domeniu – în special agenți și agenții imobiliare, dar și reprezentanți ai companiilor dezvoltatoare –, care astfel își pot gestiona mult mai ușor atât portofoliul de proprietăți, cât și activitatea zilnică.

„Un obiectiv permanent pentru noi, de la care nu ne putem abate nicicum, este ca partenerii noștri să aibă o prezență cât mai notabilă în piață – și, prin aceasta, un acces sporit la potențialii clienți din nișa de activitate a fiecăruia. Aducerea la un loc a cererii și ofertei din mediul online ocupă în continuare un loc important în ceea ce facem, însă, la cerere, putem avea, practic, o acoperire completă a nevoilor de promovare ale unei companii. Includ aici și creația, respectiv producția publicitară, cât și aparițiile media și comunicarea cu presa.”  

Costina Petrescu, CEO Titirez.ro & imoPR


Citește și:

imoPR, agenția de marketing și publicitate asociată Titirez.ro și dedicată exclusiv segmentului imobiliar, a fost nominalizată ca «Agenția anului» la Gala Real Estate Magazine


Dovadă a deschiderii către nou și a capacității de schimbare a grupului stă și faptul că Titirez.ro este primul portal imobiliar din România ce a lansat, în toamna anului 2023, plata în criptomonede, în parteneriat cu platforma de profil TOKERO. Utilitatea acestei inovații rezidă în reducerea semnificativă a timpului și birocrației asociate procesului de schimb-transfer, astfel încât cumpărătorii să poată deveni proprietari în cel mai scurt timp posibil, cu toate actele în regulă.

Totodată, compania investește constant în îmbunătățirea tehnologică a site-urilor din rețeaua Titirez.ro, pentru a oferi cea mai bună experiență vizitatorilor. Fiecare dintre acestea utilizează algoritmi avansați de căutare și filtrare, oferind rezultate relevante și personalizate.

În întâmpinarea nevoii crescute de informare a utilizatorilor finali din domeniul imobiliar vine și revista specializată, cu apariție periodică, realizată de portalul imobiliar Titirez.ro. Ajunsă la ediția a VII-a, Titirez Magazine este o publicație pe suport fizic, distribuită GRATUIT în cadrul târgurilor imobiliare din Capitală, dar și în centre de afaceri și alte puncte de interes pentru jucătorii din industria de real estate, atât dezvoltatori, agenții, bănci și brokeri de credite, cât și clienți finali, cumpărători sau chiriași.


Citește și:

Am fost acolo: Costina Petrescu, CEO Titirez.ro și imoPR, a participat, ca speaker, la conferința “Women in Real Estate“, organizată de Real Estate Magazine