Meniu Anunt
15-11-2013

Minim istoric la pretul de strigare pentru apartamentele de 3 camere

share:

Minim istoric la pretul de strigare pentru apartamentele de 3 camere
Proprietarii de apartamente vechi de 3 camere par sa fi reactionat in luna martie la realitatea din piata rezidentiala a Capitalei.

In contextul unei cereri scazute, acestia au renuntat in luna recent incheiata la pretentii: unitatile de 3 camere ating astfel un nou minim istoric, pretul mediu scazand pana la 72.500 euro. In plus, piata bucuresteana a fost invadata in martie de un numar-record de apartamente de trei camere, peste 840 de unitati fiind scoase la vanzare.

La celelalte tipuri de apartamente, evolutia preturilor a fost una sinusoidala in luna martie: daca pretul de strigare in cazul garsonierelor a crescut usor din februarie in martie 2013, cu mai putin de 1%, apartamentele de doua si patru camere au cunoscut scaderi de pret de pana in 4% intr-un interval de 30 de zile.
 

Evolutia preturilor 

Dupa ce in luna februarie 2013, garsonierele atinsesera un nou minim istoric, pretul mediu pe acest segment s-a apreciat sensibil intr-un interval de 30 de zile. Daca in urma cu o luna proprietarii solicitau, in medie, aproximativ 33.600 euro, la finalul lui martie, pretul a trecut de pragul de 33.900 euro. Pe un interval de 12 luni, pretul mediu este insa in scadere cu 7%, de la 36.340 euro.
Unitatile de doua camere au inregistrat in martie 2013 un trend descrescator atat raportat la 30 de zile, cat si la 12 luni. Proprietarii bucuresteni au solicitat in luna recent incheiata un pret in jurul valorii de 53.500 euro, cu aproximativ 1% mai putin fata de februarie 2013, dar si cu 7% in minus, comparativ cu luna martie a anului trecut, cand pretul de strigare depasea 57.200 euro.
Apartamentele de 3 camere par sa fi fost cel mai puternic afectate de modificarile de pret din ultimele 30 de zile ajungand astfel la cel mai scazut nivel solicitat de proprietari de la inceputul crizei si pana in prezent. Pretentiile proprietarilor pe acest segment au coborat in martie pana la 72.500 euro, in scadere cu 1,5% fata de luna februarie a acestui. Deprecierea pe un interval de 12 luni este si mai accentuata, atingandu-se in martie 2013 o variatie de -8%, echivalentul a peste 6.000 de euro fata de aceeasi perioada a anului trecut.
In doar o luna, si apartamentele au pierdut 4% din pretul de vanzare anuntat de proprietari. Media pentru o unitate de patru camere se invarte in prezent in jurul valorii de 93.200, fata de 96.700 euro cat atingea in februarie 2013. Comparativ cu luna martie a anului trecut, preturile pe acest segment sunt cu 8% mai mici, la momentul respectiv, un potential cumparator fiind nevoit sa porneasca o posibila negociere de la aproape 100.800 euro.

 

Sursa: dailybusiness