Meniu Anunt
15-11-2013

Cum sa-ti alegi CEA MAI BUNA agentie imobiliara

share:

Cum sa-ti alegi CEA MAI BUNA agentie imobiliara
In ultimii ani, numarul agentiilor imobiliare a crescut considerabil. Nu toate agentiile au reusit sa-si impuna un mod de lucru eficient si profesionist fata de client.

In ultimii ani, numarul agentiilor imobiliare a crescut considerabil. Multe dintre ele au fost create ca raspuns al nevoilor crescute de pe piata imobiliara, tocmai de aceea nu toate agentiile au reusit sa-si impuna un mod de lucru eficient si profesionist fata de client. Cele mai frecvente cazuri de nemultumire vizavi de serviciile unei agentii s-au inregistrat cu clientii care se aflau in cautarea inchirierii unui apartament. Pentru ca unele persoane s-au lovit de probleme, unele dintre acestea s-au conturat in prejudecati in ceea ce priveste activitatea unor astfel de agentii.

De aceea, este foarte important sa-ti alegi cu grija o agentie imobiliara. Ca sa-ti faci o idee despre serviciile oferite si despre modul de lucru, contacteaza mai multe agentii si fii atent la cateva criterii:

Ce comision percepe?

De obicei, comisioanele se percep in functie de oras. Comisioanele incep de la 2% si ajung in jurul a 4% pentru spatiile din capitala. Comisioanele sunt negociabile, atat timp cat sunt stabilite de la bun inceput.

Ce experienta are pe piata imobiliara?

Pe de o parte, agentii cu experienta vor sti clar catre ce sa te indrepte pentru a fi multumit de alegerea facuta alaturi de ei, pe de alta parte, o agentie tanara va fi destul de motivata sa-si construiasca un brand. Cu toate acestea, anii de experienta din industria imobiliara este un bun pretios pentru fiecare agentie.

Pe ce tipuri de imobiliare sunt specializati?

Agentii imobiliari se specializeaza de regula pe un anumit tip de tranzactii imobiliare. Daca vrei sa cumperi un apartament, alege acel agent cu expertiza pe aceasta nisa de tranzactii. Daca vrei sa cumperi o casa, cauta-l pe cel care are o baza de date suficient de vasta cu case disponibile pentru vanzare. Asadar, intreaba agentia care este zona sa de expertiza inca de la inceput.

Ce recomandari au de la fostii clienti?

De asemenea, uita-te la reputatia agentiei din mediul online. Oamenii sunt din ce in ce mai pretentiosi cu serviciile pe care le platesc si incep sa dea feedback online – un ajutor pretios in cazul tau.

De asemenea, apeleaza la lista de cunostinte si prieteni, pentru a beneficia de experienta lor .

Daca nu gasesti suficiente date pentru o alegere corecta, poti sa ceri o lista cu clienti multumiti – o agentie serioasa nu va avea probleme in a prezenta recomandarile.

Ce ii diferentiaza fata de concurenta?

Fie ca este vorba de un comision mai mic, rapiditate sau calitatea tranzactiilor – orice agentie se focuseaza catre crearea unui serviciu performant in raport cu concurenta. De asemenea, gandeste-te ce cauti tu de la o agentie: experienta, calitati de negociere, raspuns prompt la emailuri si telefoane etc.