Meniu Anunt
31-05-2023

Acte notariale necesare pentru vanzarea - cumpararea unei locuinte

share:

Acte notariale necesare pentru vanzarea - cumpararea unei locuinte
Vânzarea legala al oricărui imobil: garsoniera, teren, casa, apartament, spațiu birouri, etc se face doar prin intermediul unui notar

Promisiune de vanzare cumparare

Inainte de semnarea unui contract de vanzare cumparare se poate semna un antecontract de vanzare cumparare / promisiune de vanzare, astfel că cele două părți (vânzător și cumpărător) încheie o promisiune scrisă la notar cu privire la viitorul proces de achiziție al imobilului.

Altfel spus, dacă un posibil cumpărător, în urma procesului de vizionare al imobilului se hotărăște că vrea să îl cumpere, pentru a fi sigur că proprietarul nu îl va da altcuiva, realizează aceasta promisiune. La fel, proprietarul pentru a fi sigur că i se va cumpăra imobilului, așadar oprește vizionările, nu mai face promisiuni unor alți doritori, încheie promisiunea. Cumpărătorul plătește un avans cu titlul de arvună. În promisiune se precizează această suma primită de vânzător, precum și diferența de bani (inclusiv modalitatea de plată) care se va face în ziua încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

În promisiunea de vânzare se vor menționa și clauzele penale stabilite de comun acord, în cazul în care părțile nu își respectă promisiunile (de a vinde, respectiv de a cumpăra).

În privința actelor, vânzătorul va prezenta:

-buletinul,

-actul de proprietate al apartamentului (potrivit modalității de dobândire, achiziție, moștenire, donație) 

-extrasul de carte funciară pentru informare (se completează o cerere tip și notariatul îl obține).

Cumpărătorul va prezenta doar buletinul.

Acte necesare vanzare casa

Vânzătorul si cumpărătorul trebuie sa negocieze si alte elemente cum ar fi:  momentul predării casei, prețul de achiziție, moneda in care se face plata si modalitatea de plata, daca se vinde mobilat si utilat, etc.

Cumpărătorii trebuie sa dispună si de fondurile necesare plății prețului din surse proprii sau daca se încadrează in condițiile băncilor pentru obtinerea unui credit prin programul Noua casa sau credit ipotecar.

Cumpărătorii unor case ar trebui sa facă o cercetare a zonei in care cumpăra, a vecinilor, a existentei canalizării stradale, traficul si accesul facil la facilități precum scoli sau magazine.

  • acte de identitate părți (vânzător și cumpărător), certificatele de căsătorie (dacă este cazul), procură de reprezentare (dacă este cazul) ;
  • acte de proprietate asupra imobilului ce face obiectul tranzacției atat pentru teren cat si pentru construcția edificata pe teren (după caz: contract vânzare, contract de donație, proces-verbal de predare-primire, dovada de achitare integrală a prețului, sentință/decizie civilă definitivă și irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moștenitor, autorizație de construire, certificat de atestare a edificării, proces verbal de recepție, etc.);
  • documentația cadastrală a bunului imobil (fișa bunului imobil și planul de amplasament, respectiv planul releveu) și încheierea de intabulare în cartea funciară;
  • certificat fiscal pe numele proprietarului, eliberat de Direcția de impozite si taxe locale, din care să rezulte că proprietarul este la zi cu plățile;
  • certificatul de performanță energetică, eliberat de un auditor energetic atestat;
  • ultima factură și chitanță privind plata la zi a utilităților aferente imobilului.

Surse multiple si notariate.ro

Daca vrei sa vinzi/cumperi o proprietate, pe www.titirez.ro gasesti cele mai noi anunturi imobiliare din Bucuresti si din tara, sfaturi utile si metode de finantare.