Meniu Anunt
02-04-2015

Piaţa apartamentelor explodează!

share:

Piaţa apartamentelor explodează!
În luna martie a acestui an numărul de oferte al apartementelor a crescut, cu până la 11% faţă de perioada de boom imobiliar.

În luna martie a acestui an numărul de oferte al apartementelor a crescut, cu până la 11% faţă de perioada de boom imobiliar. Aşadar, s-au înregistrat 3.163 de oferte de vânzare în Bucureşti, faţă de 2.809 câte erau pe piaţa în martie 2007. Cele mai multe oferte de vânzare din ultimii 8 ani au fost scoase pe piaţă în martie 2008, perioadă care coincide cu instalarea crizei economice, moment în care proprietarii au încercat să-şi vândă proprietăţile înainte ca valoarea acestora să scadă dramatic.

Perioada de boom imobiliar din 2007-2008 şi criza economică de după au lăsat goluri în piaţa imobiliară, care sunt acum umplute, restabilizate.

Spre exemplu, în perioada de boom imobiliar, suma medie plătită pentru o garsonieră în primăvara lui 2008 era suficientă pentru achiziţionarea a trei astfel de locuinţe la sfârşitul lui februarie 2015. În plus, cu 150.000 de euro putea fi achiziţionat un apartament cu 3 camere, bani care astăzi ar ajunge pentru două astfel de apartamente, inclusiv pentru renovarea lor.

Cel mai ridicat preţ mediu înregistrat în ultimii 8 ani pentru garsoniere a fost de 76.293 de euro, preţ atins în lună martie a anului 2008. Cea mai scăzută valoare pentru o garsonieră a fost atinsă în decembrie anul trecut, 31.229 de euro. La sfârşitul lunii martie 2015, preţul mediu al garsonierelor a fost de 32.557 de euro. 

În cazul apartamentelor cu 2 camere,  preţul mediu de vârf al acestora a fost de 120.720 de euro, fiind atins tot în martie 2008, în vreme ce minimul a fost înregistrat în iulie 2014 - 49.273 de euro.

Apartamentele cu 3 camere aveau preţul mediu de 157.591 în martie 2008, urmând să se ieftinească în iulie 2014 până la 67.700 de euro. În martie, preţul mediu al apartamentelor cu 3 camere a fost de 70.113 de euro, cu aproximativ 2.500 de euro mai mare decât cea mai scăzută valoarea înregistrată din 2007 până în ziua de astăzi.  

Cât despre apartamentele cu 4 camere, cel mai mare preţ a fost atins în octombrie 2008 - 203.986 de euro, iar cel mai scăzut preţ s-a înregistrat în august 2014, 85.696 de euro.

 

Sursa: dailybusiness.ro