Meniu Anunt
26-10-2017

Tot mai puţini români fac reparaţii la case.

share:

Tot mai puţini români fac reparaţii la case.
Segmentul reparaţiilor capitale a scăzut cu 23% în 2016

Scăderea reparaţiilor capitale şi curente la locuinţe a dus la un declin al sectorului construcţiilor de 20% anul trecut, după cum arată un studiu realizat de Coface. Scăderea s-a produs deşi numărul construcţiilor de clădiri rezidenţiale a fost în creştere.

Circa trei milioane de locuinţe din România, echivalentul a 40% din numărul total, au nevoie de reparaţii, iar costul total al renovărilor s-ar ridica la 15 mld. euro

În ultimii ani însă, locuinţele noi „au luat avânt”, astfel că în 2016 au fost finalizate 52.206 locuinţe, cu peste 5.000 mai multe decât în 2015, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. Anul trecut şi anul acesta au fost demarate însă mai multe proiecte rezidenţiale.

Trendul de scădere a reparaţiilor la locuinţe poate fi asociat şi cu scăderea cererii de lucrări de termoizolaţii, pe care o reclamă producătorii de mate­riale de construcţii din piaţă.