Meniu Anunt
03-02-2023

Resideo atrage atenția asupra pericolului intoxicațiilor cu monoxid de carbon: gazul inodor rezultă din arderea incompletă a combustibililor fosili. Instalarea unui detector poate salva vieți!

share:

Resideo atrage atenția asupra pericolului intoxicațiilor cu monoxid de carbon: gazul inodor rezultă din arderea incompletă a combustibililor fosili. Instalarea unui detector poate salva vieți!
Adriana Drăgușin

Mai mult de o treime dintre românii chestionați în cadrul unui studiu derulat anul trecut consideră, în mod eronat, că acest tip de gaz poate fi mirosit.

Resideo Technologies Inc., furnizor global de soluții de confort și securitate pentru locuințe, a lansat campania educațională „Mai multă siguranță acasă”, ce are în vedere creșterea gradului de conștientizare privind pericolele intoxicației cu monoxid de carbon în locuințe. Campania se bazează pe un sondaj realizat pe această temă la nivel regional, în cinci țări (Polonia, Republica Cehă. România, Slovacia și Ungaria). Campania include, de asemenea, un videoclip animat educativ, promovat în mediul online.

Monoxidul de carbon prezintă un pericol grav la interior, mai ales în țările în care încălzirea se face prin dispozitive de ardere. Faptul că acest gaz nu poate fi detectat cu simțurile obișnuite - nu este vizibil, nu miroase - face și mai importantă prezența unui detector modern în locuință pentru a oferi locuitorilor informații precise pe care să se bazeze în luarea deciziilor pentru siguranța celor dragi”.

Gelu Olteanu, Country Sales Leader Resideo România



Durerile de cap și amețeliile, printre simptome

Monoxidul de carbon este un gaz inodor și extrem de toxic, generat de arderea incompletă a combustibililor fosili. Toate dispozitivele de încălzire care funcționează prin arderea unui combustibil prezintă riscul de a emite monoxid de carbon.

Rezultatele sondajului regional derulat de Resideo anul trecut relevă că românii sunt printre cei mai expuși intoxicațiilor cu monoxid de carbon. Deși, în general, aceștia știu ce trebuie să facă în caz de intoxicare cu CO, dețin totuși puține informații despre acest gaz. Astfel, mai mult de o treime dintre cei chestionați consideră, în mod eronat, că acest tip de gaz poate fi mirosit.

Efectele intoxicației cu monoxid de carbon indicate corect de români sunt durerile de cap, amețelile și decesul.

O treime dintre românii intervievați (37%) cred că în locuința lor ar putea avea loc o intoxicație cu monoxid de carbon, iar 6 din 10 știu că acest gaz poate fi emis de aparatele de încălzire din locuință (62%). Asta în contextul în care 7% dintre români au suferit intoxicații cu monoxid de carbon în timpul vieții, iar 3% au suferit un incendiu în casă sau apartament.

Totuși, majoritatea românilor (93%) știu ce trebuie să facă în caz de intoxicație cu monoxid de carbon, în vreme ce doar 3% dintre cei intervievați spun că nu iau nicio măsură pentru a se proteja de acest risc.

În mod interesant, jumătate dintre români spun că dețin deja un detector de monoxid de carbon. Atunci când aleg un detector de CO, consumatorii locali se ghidează în primul rând după certificatele deținute de aparat, după care iau în considerare prețul și, în cele din urmă, marca echipamentului.

Fără titlu (1000 × 788 px) (1000 × 700 px) (1000 × 200 px) (1000 × 170 px) (1000 × 250 px) (1)


Citește și:

Resideo: 60% dintre români au sau vor să își instaleze detectoare de monoxid de carbon. E cel mai ridicat nivel de conștientizare din regiune privind pericolul intoxicației cu CO


Honeywell Home R200, noua gamă de detectoare

Resideo a lansat recent în Europa noua gamă de detectoare Honeywell Home R200 pentru CO, fum, căldură și detectoare combinate. Noua gamă, disponibilă și în România, este potrivită pentru majoritatea aplicațiilor rezidențiale și înlocuiește portofoliul anterior seria X, fiind completată de detectorul de dioxid de carbon R200 C2, un produs lansat recent la nivel regional.

Noul portofoliu de produse Honeywell Home R200 dispune de cele mai avansate tehnologii din domeniu. Proprietarii de locuințe beneficiază de un design elegant și modern, care să se integreze în estetica decorului casei. Produsele au o durată de viață de 10 ani și o garanție de 10 ani.

Produsele ajută instalatorii profesioniști și consumatorii să protejeze ceea ce contează cel mai mult acasă, oferind:

  • Fiabilitate dovedită și testată, cu toate certificările europene, specifice țărilor în care se vinde produsul.
  • Un plus de liniște: în prezent aceasta este singura gamă - care cuprinde detectoare de CO, fum, căldură, detectoare combinate și detector de dioxid de carbon R200C2 – care vine cu o durată de viață de 10 ani și o garanție de 10 ani din formatul standard.
  • O mai bună notificare a utilizatorului final prin intermediul detectoarelor interconectate wireless, care pot declanșa simultan detectoarele de CO, fum și căldură.
  • Nu este necesară achiziția unui modul radio separat pentru ca dispozitivele să fie interconectate wireless. Soluțiile Resideo au deja modulul radio încorporat.

Extinderea gamei de produse R200 și disponibilitatea acesteia în Europa vine după ce Resideo a introdus pe piață detectorul de dioxid de carbon (CO2) R200C2-A în Europa de Vest la începutul anului. R200C2-E este acum disponibil și în șase țări din Europa de Est.

___________________

Despre Resideo

Resideo este un producător și distribuitor mondial de top de produse din domeniul tehnologiei și al soluțiilor pentru confort, securitate, eficiență energetică și automatizare. Având la bază o tradiție de 130 de ani, Resideo este prezent în peste 150 de milioane de locuințe, cu 15 milioane de sisteme instalate anual.