Meniu Anunt
25-11-2016

Ovidiu Sandor: Alegerile din decembrie ar putea goni investitorii din Romania

share:

Ovidiu Sandor: Alegerile din decembrie ar putea goni investitorii din Romania
Rezultatul alegerilor din 11 decembrie va determina investitorii străini să îşi extindă activitatea din România sau, dimpotrivă, să se retragă definitiv din ţară, a declarat antreprenorul timişorean Ovidiu Şandor.

Rezultatul alegerilor din 11 decembrie va determina investitorii străini să îşi extindă activitatea din România sau, dimpotrivă, să se retragă definitiv din ţară, a declarat antreprenorul timişorean Ovidiu Şandor.

„Alegerile vor avea un impact important asupra companiilor care se extind în România. Cunosc investitori care aşteaptă să vadă rezultatul alegerilor şi spun că în funcţie de acesta, opţiunea va fi de extindere sau de retragere din România. Vorbesc mai ales despre partea de industrie, unde salariile sunt mici“, a declarat omul de afaceri.

După ce în 2012 a încheiat o tranzacţie imobiliară care l-a propulsat în rândul milionarilor României, prin vânzarea unui complex de birouri din Timişoara către fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI) pentru circa 90 mil. euro, Ovidiu Şandor pregăteşte acum construcţia celui mai mare proiect imobiliar dezvoltat de el până acum, tot în Timişoara.

El spune că discuţiile despre lipsa forţei de muncă din România este greşită şi că proiectele de birouri care se construiesc acum în Timişoara vor fi ocupate în totalitate, pentru că cererea este mare.

„Aud de cel puţin zece ani mantra asta că nu mai există resurse umane şi ciudat, toate firmele cresc ca Prâslea. Vorbim de noi generaţii de studenţi şi cred că un job pe care acum zece ani îl făcea un om cu studii superioare, astăzi îl face cineva cu studii de liceu care e suficient de inteligent“, spune Şandor.

 

Critici aspre

În vara acestui an, Ovidiu Şandor a cumpărat de la Ovidiu Tender, aflat în închisoare din iunie 2015, terenul de aproape şase hectare ce a aparţinut fostei fabrici de lână ILSA din centrul Timişoarei. Noul proprietar al terenului abandonat, situat între Blvd-ul Take Ionescu şi malul Begăi – lângă Poliţia Municipală, vrea să construiască un ansamblu rezidenţial cu circa 1.200 de apartamente cu una până la patru camere, plus o clădire de birouri.

Prin proiectul său, denumit ISHO, Şandor intră în competiţie directă cu dezvoltarea începută la Timişoara de ieşeanul Iulian Dascălu, care ridică un complex cu funcţionalitate mixtă în jurul mallului Iulius din oraş.

Şandor critică, însă, dur calitatea construcţiilor lui Dascălu, catalogându-o drept învechită.

„ Afacerea de bază a Iulius sunt mallurile, iar a noastră sunt birourile. Cred că proiectul lor are câteva probleme importante. Sunt suprafeţe mici pe etaj, nu există posibilitate de extindere în aceeaşi clădire. Îmi pare rău să spun, dar au o proiectare HVAC (de ventilaţie şi aer condiţionat n.red.) din anii `80 şi aşa e şi la Cluj-Napoca şi la Timişoara. Ca şi în malluri, ori o să fie foarte cald, ori foarte frig. Numai bine nu o să fie. În plus, proiectul este într-o zonă absolut inaccesibilă pentru maşini“, a menţionat Şandor.

Despre proiectul de birouri Vox Technology Park, dezvoltat de firma Werk Property Group tot în Timişoara, el spune că este amplasat într-un loc greşit şi că niciun specialist IT nu va vrea să lucreze în câmp.

Bani de la bănci

Antreprenorul poartă discuţii cu băncile pentru finanţarea noului său proiect şi spune că, pentru componenta de birouri, se aşteaptă ca împrumutul să acopere un procent relevant din investiţie.

„De regulă, structura de finanţare este de 40% surse proprii - 60% finanţare bancară, dar noi vom obţine mai mult. În cazul rezidenţialului vom fi în linie cu practicile de finanţare din piaţă. De obicei apelăm la un consorţiu bancar. Acum suntem în etapa de a strânge oferte“, mai spune Şandor. Întregul proiect necesită o investiţie estimată la 130 mil. euro.

El negociază cu băncile şi realizarea unui pachet de finanţare special pentru clienţii proiectului său de locuinţe, unde mizează pe un credit cu avans similar celui practicat prin Prima Casă, de 5%.

„Băncile au aşteptat efectele legii dării în plată, iar acum încep să-şi regândească formulele de creditare. Discuţia noastră se pliază pe această preocupare a băncilor“, adaugă el.

Omul de afaceri se aşteaptă ca avansul şi condiţiile de creditare să depindă de oraşul în care cumperi o locuinţă şi de ansamblul în care cumperi.

„Banca vrea să aibă certitudinea că dacă primeşte apartamentul înapoi e într-un amplasament vandabil. Produsele bancare vor fi diversificate şi în funcţie de vârsta solicitantului. Băncile au presiunea de a plasa banii, dar nu riscant. Unicul lucru pe care îl pot face e să aleagă foarte atent destinaţia banilor“, subliniază Şandor.

Venituri aşteptate

Antreprenorul timişorean îşi propune să înceapă lucrările de construcţie la proiectul ISHO în luna februarie, după obţinerea autorizaţiilor de construire necesare, pentru ca în martie 2018 să livreze chiriaşilor primii 16.000 mp din clădirea cu şapte etaje ce va avea o suprafaţă totală de 50.000 mp.

Şandor mizează pe o chirie medie cuprinsă între 13,5 şi 15 euro/mp/lună, în funcţie de etaj, şi pe o taxă de administrare de 2,5 euro/mp/lună. Un calcul simplu arată că venitul anual generat de clădirea de birouri va fi de circa 8,5 mil. euro.

În privinţa locuinţelor, Şandor va începe la vară construcţia primelor două blocuri din cele şase programate, restul urmând să fie dezvoltate pe parcursul a 3-4 ani. El spune că preţul apartamentelor se va încadra în partea superioară a mediei pieţei, care este în jur de 1.200 euro/mp util.

Dacă locuinţele sunt construite cu scopul vânzării, Şandor vrea să păstreze clădirea de birouri în portofoliu. Totuşi, el este dispus să analizeze eventualele oferte de achiziţie pe care le-ar primi.

Rechinii din Bucureşti

În următorul an antreprenorul nu intenţionează să mai înceapă un alt proiect. El mai lucrează acum la ultima fază de dezvoltare a complexului de birouri The Office din Cluj-Napoca, pe care îl deţine în parteneriat cu NEPI, iar atenţia sa rămâne pe Timişoara şi Cluj-Napoca.

„Nu am curaj să vin în Bucureşti pentru că sunt rechini mult prea mari. Eu sunt doar un peşte. Aici autorizaţiile de construire se obţin într-un mod care mie nu îmi place. Sunt mai confortabil în Timişoara şi Cluj“, spune Şandor.

Despre un eventual exit din proiectul The Office, Şandor spune că, deocamdată, proiectul generează venituri atractive şi nu intenţionează să vândă.

„O clădire de birouri, odată construită şi închiriată, generează un profit anual. Ar trebui să primesc o ofertă care să îmi permită să fac proiecte cu un randament superior, pentru a vinde participaţia din The Office, altfel ce să fac cu banii? La bancă nu mai primim nimic pe ei“, spune antreprenorul.

Ovidiu Şandor a ocupat poziţia 115 în ultima ediţie a Top 300 Capital cu o avere estimată la 46-48 mil. euro. 

sursa: capital.ro