Meniu Anunt
11-07-2022

Jucători din mediul de business local au fondat o societate de investiții. „Piața imobiliară prezintă numeroase oportunități, indiferent de segment”

share:

Jucători din mediul de business local au fondat o societate de investiții. „Piața imobiliară prezintă numeroase oportunități, indiferent de segment”
Adriana Drăgușin

Compania își propune să fructifice oportunitățile de investiții din piața imobiliară și are în vedere generarea unui un randament anual de peste 20%.

Societatea de investiții Encore Capital Trust (ECT) a încheiat cu succes prima rundă de finanțare prin atragerea a 17,7 milioane de lei de la o serie de investitori strategici. Capitalul social al companiei a ajuns, astfel, la 18,2 milioane de lei (aproximativ 3,7 milioane de euro).

Printre investitorii care au participat la actuala rundă de atragere de fonduri se numără mai mulți antreprenori de succes, printre care Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, Marius Hanganu, co-fondator al Tremend Software (una dintre cele mai dinamice companii locale de IT, achiziționată de Publicis), Iosif Szavuj, fondator al operatorului de telecomunicații Ines Group, Silvana Berciu, fondator în grupul de firme din care fac parte BDG Import și Loft (branduri care echivalează cu luxul și exclusivismul pe piața HoReCa din România), Ahmet Buyukhanli, dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis, și Cristian Becheanu, fondator al lanțului de farmacii Arta, achiziționat de Dr. Max.

Achizițiile de imobile vechi, printre oportunitățile vizate

Encore Capital Trust va fructifica oportunitățile de investiții existente pe piața imobiliară locală, obiectivul principal fiind obținerea unui randament anual de peste 20% pentru acționari. Politica de investiții a ECT va fi concentrată pe șase linii de activitate, pe baza cărora compania va aduce randamente peste medie acționarilor și investitorilor săi. Principalele linii de activitate vor fi achiziționarea de unități în proiecte aflate în stadii incipiente de dezvoltare pe segmentul rezidențial, la un preț preferențial, investițiile de tip mezanin, care presupun participarea cu capital la procesul de dezvoltare al unui proiect și valorificarea produsului finit, achiziționarea de active imobiliare cu scopul obținerii unui randament lunar din exploatarea acestora și achizițiile de tip iBuyer pe piața rezidențială secundară”, se arată într-un comunicat oficial transmis de companie.

Encore Capital Trust a fost fondată și este condusă de o serie de antreprenori și manageri cu o vastă experiență pe piața imobiliară și în mediul de afaceri local. Bazele companiei au fost puse de Cosmin Savu-Cristescu, managing director al grupului Redport Capital, un important dezvoltator imobiliar autohton, și de Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanță imobiliară SVN Romania, una dintre principalele companii de profil de pe piața locală.

Am reunit în cadrul Encore Capital Trust cea mai bună echipă posibilă, de la consultanți și antreprenori cu o experiență bogată pe piața imobiliară din România până la analiști financiari și experți de top în macroeconomie, legislație și fiscalitate. Piața imobiliară prezintă numeroase oportunități, indiferent de segment, și avem toate ingredientele pentru a aduce randamente peste medie, obiectivul pentru următorii doi ani fiind ajungerea la un portofoliu de investiții cu o valoare de câteva zeci de milioane de euro.”

Robert Butoi, director executiv Encore Capital Trust

Management și Advisory Board

Echipa de management a societății de investiții este formată din Robert Butoi, CFA, care va ocupa funcția de director executiv și care anterior a fost director pentru România al Crowdestate AS (una dintre cele mai mari platforme de crowdfunding imobiliar din Europa), Bogdan Gubandru, în funcția de director de investiții, unul dintre cei mai experimentați consultanți imobiliari specializați pe segmentul de tranzacții de investment, actualmente Head of investment în cadrul Crosspoint Real Estate / Savills, Amalia Dîrle, care va ocupa poziția de director financiar, după o carieră de peste 12 ani în sistemul bancar (dintre care ultimii cinci pe segmentul private banking în cadrul BRD GSG), Raluca Dobrișan, care va îndeplini funcția de Investor Relations Manager, după cinci ani în poziția de Senior Broker și Project Manager în cadrul SVN Romania, și, respectiv, Elena-Diana Nedelcu, în funcția de director juridic. Echipa de management este asistată juridic de Valentin Creața, de la Popovici Nițu Stoica și Asociații, una dintre cele mai apreciate societăți de avocatură din România.

Encore Capital Trust va avea și un Advisory Board redutabil, format din Liviu Arnăutu, fondator și partener al administratorului de active Atlas Asset Management, Anca Gălățescu, consultant strategic macroeconomie, Traian Briciu, președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România și partener al casei de avocatură Pop Briciu Craiu, Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA Romania și conferențiar universitar DOFIN în cadrul ASE, Ruxandra Jianu, partener în cadrul casei de avocatură Biriș Goran, Bogdan Iliescu, fondator al Bogdan Iliescu Corporate Finance, cu peste 20 de ani de experiență în privatizări, fuziuni, achiziții și piețe de capital, Bogdan Belciu, co-fondator și partener al companiei de consultanță Valorem Business Advisors și Marius Hanganu, co-fondator Tremend Software.

Sursă foto: Pixabay.com