Meniu Anunt
12-02-2016

Inter IKEA poate merge in paralel cu constructia de birouri si locuinte

share:

Inter IKEA poate merge in paralel cu constructia de birouri si locuinte
Compania Vastint România, parte a grupului suedez Inter IKEA, este pregătită să lucreze la mega-proiectul rezidenţial din Siseşti în paralel cu cele două parcuri de afaceri la care lucrează în prezent şi nu se opreşte din căutarea de terenuri noi.

Compania Vastint România, parte a grupului suedez Inter IKEA, este pregătită să lucreze la mega-proiectul rezidenţial din Siseşti în paralel cu cele două parcuri de afaceri la care lucrează în prezent şi nu se opreşte din căutarea de terenuri noi.

Antoniu Panait, directorul general al societăţii spune că Planul Urbanistic Zonal aferent terenului din Siseşti permite dezvoltarea unui proiect cu o suprafaţă de un milion de metri pătraţi construiţi. Un calcul simplu arată că aici s-ar putea ridica în jur de 10.000 de locuinţe, cu o suprafaţa medie de 70 mp, în care se vor investi sute de milioane de euro. Vastint a cumpărat luna trecută de la omul de afaceri Teia Sponte terenul de circa 48 hectare ce a aparţinut fostului IAS Mogoşoaia pentru un preţ de circa 24 mil. euro, conform informaţiilor Capital.

„Nu suntem condiţionaţi să finalizăm un proiect pentru a începe unul nou. Fiecare proiect este de sine stătător şi putem mergem în paralel cu ele, dovadă că am şi început să pregătim proiectul din Siseşti. Căutam în continuare terenuri bune, deşi este tot mai greu să le identificăm“, a declarat  şeful Vastint România.

Compania cu capital suedez lucrează în prezent la construcţia primelor două imobile de birouri, a câte zece etaje fiecare, ce vor ocupa o parte din terenul fabricii Timpuri Noi, cumpărat în 2010.  

Panait spune că peste câteva săptămâni va finaliza şi procesul de licitaţie pentru desemnarea constructorului care va gestiona proiectul Business Garden. Acesta va cuprinde trei clădiri de birouri care vor lua locul fostei platforme industriale Baduc de lângă Carrefour Orhideea.

„România este o piaţă în plină dezvoltare, parte a Uniunii Europene şi a NATO, şi în context internaţional promite mult comparativ cu ţările din regiune. E momentul pentru investiţii cu viziune pe termen lung în proiecte care să aducă plus valoare companiei şi oraşelor în care suntem prezenţi“, a menţionat Panait.

El spune că înainte de a intra pe piaţa românească, în 2008, compania pe care o conduce a studiat atent comportamentul dezvoltatorilor activi la nivel local. Astăzi, adaugă Panait, este o provocare să pui accentul pe calitatea construcţiei, din cauza presiunii impuse de preţurile ridicate la terenuri şi la construcţii.  

Vastint a investit până acum în România circa 80 mil. euro în achiziţia a trei terenuri în Bucureşti şi în cele două clădiri de birouri aflate în construcţie la Timpuri Noi. Compania este interesată să îşi extindă prezenţa la nivel naţional, motiv pentru care anul trecut a înregistrat la OSIM o serie de mărci pentru oraşele Cluj, Constanţa, Iaşi şi Timişoara.

Sursa: capital.ro