Meniu Anunt
05-07-2016

Efectul cresterii avansului si al aplicarii darii in plata pentru Prima Casa

share:

Efectul cresterii avansului si al aplicarii darii in plata pentru Prima Casa
Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari din România – Urbanis, reprezentanta investitorilor care au construit în ultimii ani mii de apartamente în zona de sud a Bucureştiului, avertizează că intrarea programului Prima Casă sub incidenţa legii privind darea î

Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari din România – Urbanis, reprezentanta investitorilor care au construit în ultimii ani mii de apartamente în zona de sud a Bucureştiului, avertizează că intrarea programului Prima Casă sub incidenţa legii privind darea în plată şi mărirea avansului la care se dau aceste împrumuturi vor conduce la falimentarea a sute de proiecte imobiliare care se bazează pe această formă de ajutor de stat.

„Mii de persoane ar putea pierde avansurile plătite pentru locuinţele în curs de construire şi astfel se va diminua încrederea în piaţa imobiliară. Modificările programului nu vor afecta doar creditele acordate prin Prima Casă, ci toată piaţa imobiliară şi scăderea preţurilor va avea un impact negativ pentru toţi proprietarii de imobile, indiferent de valoarea sau de tipul acestora“, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Organizaţia solicită instituţiilor statului ca orice modificare a programului Prima Casă să fie anunţată cu cel puţin 12 luni înainte de momentul aplicării sale, pentru ca investitorii să îşi reconsidere planurile de dezvoltare, iar cumpărătorii să nu mai achite avansuri din faza de proiect.

Încă din luna mai, Ministerul Finanţelor Publice, care gestionează Prima Casă, a anunţat că pregăteşte o strategie de funcţionare a programului pe termen mediu, care va ţine cont de creşterea venitului real disponibil al populaţiei şi de evoluţia pieţei ipotecare. Scopul declarat al ministerului este ca programul guvernamental să nu producă distorsiuni asupra pieţei. În ultima perioadă s-au înmulţit discuţiile despre posibilitatea majorării avansului şi la acest tip de credit.

„Este discutabil dacă cu un avans de 5% este normal să ai acces la un credit pe 30 de ani, în condiţiile în care în alte ţări produse similare au avansuri de peste 20%“, a declarat săptămâna trecută Simona Mureşan, directorul executiv al Direcţiei de Strategii Programe Guvernamentale în cadrul Fondului de Garantare.

Darea în plată şi pentru Prima Casă

În plus, deputatul Daniel Zamfir, unul dintre autorii legii privind darea în plată, a iniţiat un nou proiect legislativ a cărui principală menire este să şteargă şi datoriile celor împrumutaţi prin Prima Casă, în caz de incapacitate de plată.

„Noi dorim prin acesta lege, ca în situaţia în care oamenii nu mai pot plăti rata, statul prin ANL să devină proprietar şi să-i ofere posibilitatea omului să stea cu chirie în acea casă o perioadă de cinci ani, timp în care se poate redresa financiar şi ar putea continua ulterior contractul. Dacă nu, pierde casa şi tot ce a plătit pâna acum, exact ca la darea în plată“, a anunţat Daniel Zamfir.

El admite că astăzi sunt circa 400 de persoane aflate în incapacitate de plată, însă preconizează că numărul lor va creşte în contextul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, moment care va conduce la creşterea „considerabilă“ a ratelor.

De la momentul iniţierii sale, în 2009, până la data de 1 mai 2016 au fost acordate peste 178.000 de garanţii, reprezentând un volum total de garantare de circa 15 miliarde de lei, aferent unor finanţări în valoare de 29,8 miliarde de lei. Rata de neplată în cadrul programului este de 0,34% din totalul de credite acordate.

După ce în primele cinci luni ale anului românii au accesat peste 13.000 de credite prin programul Prima Casă, cu o valoare dublă faţă de cele solicitate în perioada similară a anului trecut, Ministerul Finanţelor a decis suplimentarea fondurilor cu încă 500 mil. lei, bani care au ajuns, în principal, celor care aveau deja dosarele la bancă în momentul suplimentării. Practic, în acest moment, băncile mari nu mai primesc dosare noi pe acest tip de împrumut, potrivit informaţiilor Capital.

Sursa: capital.ro