Meniu Anunt
23-08-2022

Cushman & Wakefield Echinox: Pe piața locală se află, în diverse stadii de negociere, tranzacții de investiții imobiliare în valoare de circa 1,2 miliarde de euro

share:

Cushman & Wakefield Echinox: Pe piața locală se află, în diverse stadii de negociere, tranzacții de investiții imobiliare în valoare de circa 1,2 miliarde de euro
Adriana Drăgușin

Datorită randamentelor avantajoase comparativ cu alte țări din regiune, România continuă să fie o destinație atractivă pentru investitorii instituționali.

Apetitul pentru investiții în active imobiliare rămâne la cote înalte, în prezent existând, în diverse stadii de negociere, tranzacții cu active generatoare de venit cu o valoare cumulată de circa 1,2 miliarde de euro, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Potrivit reprezentanților companiei, de la începutul anului 2022, volumul achizițiilor de acest tip a totalizat peste 600 milioane de euro, din care 315 milioane de euro reprezintă volumul tranzacționat în primul semestru, în timp ce în perioada iulie-august au fost încheiate tranzacții de circa 300 de milioane de euro.

Interesul pentru achiziții imobiliare în scop investițional rămâne ridicat în ciuda creșterii accelerate a dobânzilor bancare, investitorii cu acces la capital văzând în plasamentele imobiliare instituționale o bună modalitate de a se proteja de efectele inflației. În acest context, lichiditatea pietei rămâne la un nivel ridicat și cele mai multe tranzacții aflate în curs de negociere continuă fără modificări semnificative. Clădirile de birouri, cea mai tranzactionată categorie de active în ultimii patru ani, își mențin atractivitatea pe fondul revenirii treptate a angajaților la birou, un interes ridicat fiind manifestat însă și pentru parcuri de retail sau magazine de tip big box.”

Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox

Proprietățile office dețin cota majoritară

În prima jumătate a anului, clădirile de birouri au fost cele mai tranzacționate active, cu 65% din volumul total, acestea fiind urmate de proprietățile de retail (17%) și cele din domeniul hotelier (6%). Cea mai mare tranzacție înregistrată în primul semestru a fost achiziția de către grupul austriac S Immo a Expo Business Park, proiect de birouri cu o suprafață închiriabilă de 41.500 de metri pătrați, dezvoltat de Portland Trust în zona Expoziției. În plus, grupul maghiar Indotek și-a continuat expansiunea pe piața imobiliară româneacă prin achiziția a două clădiri de birouri situate în centrul și în nordul Capitalei.

Cele mai multe tranzacții înregistrate în 2022 au avut ca obiect active situate în București, Capitala atrăgând 83% din volumul total al investițiilor. Randamentele prime s-au stabilizat în prima jumătate a anului, doar pe segmentul industrial fiind consemnată o compresie de 25 de puncte de bază. Cu toate acestea, diferențele dintre România și celelate țări din Europa Centrală și de Est, precum Cehia, Polonia sau Ungaria, se mențin ridicate pentru toate categoriile de active (în marja a 100-300 puncte de bază), ceea ce justifică apetitul ridicat pentru investiții pe piața locală.

Cushman & Wakefield randamente 2022

Având chiriile denominate în euro, contracte de închiriere «triple-net» și coeficienți de indexare la rata inflației din Uniunea Europeană, activele imobiliare cu profil instituțional, care beneficiază de un mix de chiriași cu reputație, vor continua să atragă interesul investitorilor locali și internaționali. Fundamentul acestui interes rămân în permanență chiriașii, fie că vorbim de retaileri, distribuitori, bănci sau companii IT, a căror evoluție a continuat să fie pe un trend general pozitiv în ciuda tuturor dificultăților din ultimele 30 de luni.”

Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox

Sursă foto: Unsplash.com