Meniu Anunt
27-07-2023

Cum să economisești energie cu încălzirea în pardoseală (P)

share:

Cum să economisești energie cu încălzirea în pardoseală (P)
Încălzirea în pardoseală este o metodă tot mai des aleasă ca sursă de energie pentru locuințele noi sau cele recondiționate. Datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă acest tip de încălzire, oamenii s-au orientat spre această direcție.

Pe lângă beneficiile generale din punct de vedere energetic, mai există și alte măsuri pe care le poți aplica pentru a economisi o cantitate mai mare de energie consumată, conform celor de la Dolinex.ro. Spre exemplu, întreținerea periodică a sistemului este un aspect pe care ar trebui să-l iei în calcul cu prioritate. Te vei asigura de faptul că nu există scurgeri și căldura nu se pierde prin eventualele defecțiuni firești ce pot apărea.

5 sfaturi pentru a economisi energie cu încălzirea prin pardoseală

Așa cum am menționat anterior, există o serie de recomandări generale de care trebuie să ții cont dacă ți-ai propus să fii mai economic. Trebuie să ai în vedere faptul că acestea sunt sfaturi care se potrivesc în marea majoritate a cazurilor și nu reprezintă o regulă.

Iată doar 5 sfaturi cu ajutorul cărora poți economisi energie:

Izolează bine podeaua

Pierderea căldurii este cel mai mare dușman în demersul de economie. Tot acest fapt este și cel care cauzează cifrele de speriat pe care le regăsim pe facturile la utilități, în special cele din plin sezon rece. O izolație corectă a pardoselii va reduce semnificativ fenomenul de pierdere a căldurii și va asigura locuinței o eficiență mai mare din punct de vedere al încălzirii.

Tipul de termostat

Tipul de termostat poate influența foarte mult gradul de economie al locuinței tale. Este recomandat să alegi un termostat programabil pentru că astfel vei putea regla pe intervale orare temperatura optimă din casă. De regulă, pe timpul zilei se menține o temperatură mai scăzută decât cea considerată a fi optimă pentru somn. De altfel, și diferențele de grade din termometru sunt diferite ziua față de noapte.

Zone de încălzire

Poți eficientiza consumul de energie și prin reglajul acesteia în raport cu zonele de încălzire din locuințe. Spre exemplu, dacă este weekend și nu ai program de muncă, poți seta o temperatură mai scăzută camerei destinată pentru muncă.

Echipamentele

Atunci când alegi încălzirea prin pardoseală și îți dorești să ai un consum rezonabil de energie, trebuie să iei în calcul întreg ansamblul de echipamente. Alege echipamente noi, cu o eficiență crescută din punct de vedere energetic, pentru că acestea îți pot aduce cea mai mare economie. Avantajele lor s-au demonstrat, în special, pe termen lung, datorită valorilor semnificativ scăzute ale facturilor.

Umiditatea

Un truc mai puțin cunoscut este legat de nivelul de umiditate din locuință. Recomandat este să menții valorile în limitele 40-60% pentru că aerul umed dă senzația de căldură. Astfel, îți vei permite o reducere a temperaturii setate pe termostat.

Tot ce trebuie să știi despre încălzirea în pardoseală

Încălzirea în pardoseală este un concept relativ nou care utilizează suprafața pardoselii pentru a distribui uniform căldura într-un spațiu. Acest tip de încălzire funcționează fie prin intermediul unui sistem electric încorporat în podea, fie prin țevi prin care trece apă caldă.

Încălzirea în pardoseală care utilizează apa caldă este compusă din numeroase țevi conectate la un sistem de distribuție a apei calde. Fie că vorbim despre o centrală termică sau despre o pompă de căldură, țevile conectate vor asigura căldură în locuințe. Un aspect foarte important ce ține de această modalitate de încălzire este distribuirea uniformă a căldurii și capacitatea de reglaj pe zone.

În ceea ce privește încălzirea în pardoseală prin intermediul sistemelor electrice, acestea se regăsesc sub forma unor cabluri sau plăci încălzitoare. Comparativ cu varianta în care trebuie să instalezi țevi prin care să circule apa caldă, acest tip de încălzire în pardoseală este mult mai ușor de montat. De asemenea, poți stabili particular, pentru fiecare cameră în parte, temperatura optimă într-un mod mult mai precis.

Cu toate acestea, ambele tipuri de încălzire în pardoseală sunt considerate ca fiind mult mai rentabile față de sistemele clasice de încălzire. Confortul termic este cu mult mai crescut datorită capacității de distribuire uniformă a căldurII.

Mai mult decât atât, senzația de căldură atunci când pășești este extrem de satisfăcătoare și plăcută. Un alt avantaj important, de care se bucură cei care aleg încălzirea în pardoseală, este estetica locuințelor. Practic, vei scăpa de toate echipamentele de pe pereți sau podea pe care trebuia să le ascunzi cu măști decorative, decorațiuni sau perdele. Beneficiezi, deci, de un nivel ridicat de flexibilitate în ceea ce privește design-ul interior.

Nu în ultimul rând, este de precizat faptul că acest tip de încălzire este și foarte silențioasă. Comparativ cu radiatoarele clasice, încălzirea în pardoseală nu produce sunete de ticăit sau de curgere a apei. Chiar dacă nu sunt zgomotoase, în liniștea nopții acestea pot deveni cu adevărat deranjante.