,,Nu cred că cineva din piaţa imobiliară mai face bani”

În plină redresare pe piaţa imobiliară, unul dintre veteranii pieţei imobiliare româneşti susţine că profitul în acest domeniu nu mai este atât de însemnat ca în boomul imobiliar. El explică această declaraţie prin faptul că, în prezent, posibilii investitori ştiu preţurile construcţiei şi preţurile de pe piaţă, precum şi diferenţa dintre acestea două, care se traduce prin profit aproape inexistent.

În prezent, piaţa se luptă să scape de ,,cocoaşa” făcută în urmă cu 10 ani, iar cei care construiesc acum pot fi consideraţi curajoşi care ,,sar în apă cu mulţi bani în buzunar”, după cum declară Shimon Galon, unul dintre cei mai vechi investitori din piaţa imobiliară din România.

Proiectul GviTown din cartierul bucureştean Mihai Bravu este coordonat de Galon, proiect pornit în urmă cu 6 ani, dar oprit de criza financiară. Investitorii în acest ansamblu, grupul Gandi, unul dintre cei mai cunoscuţi dezvoltatori imobiliari din Israel, i-au încredinţat lui Galon dezvoltarea a 324 de apartamente, pentru construcţia cărora sunt necesare circa 20 milioane euro. Prima fază va cuprinde 81 de garsoniere şi apartamente cu două camere, cu suprafeţe începând de la 50 mp, iar lucrările demarate urmează a fi finalizate în primăvara anului 2016. Noile preţuri cu care investitorul a ieşit pe piaţă încep de la 50.999 euro, în contextul în care în 2009, o locuinţă era scoasă la vânzare cu 85.000 euro. 

Proiectul este prezentat în cadrul târgului imoiliar tIMOn, care se desfăşoară în perioada 16-19 aprilie în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Reprezentanţii evenimentului au anunţat că la această ediţie vor fi lansate pe piaţă 17 proiecte rezidenţiale noi care cuprind în total aproape 2.000 de apartamente, în dezvoltarea cărora se vor înveşti peste 100 milioane euro. Expozanţii târgului vin cu o ofertă de peste 15.000 de apartamente şi vile, grupate în peste 250 de proiecte amplasate în toate zonele Capitalei, dar şi în ţară, potrivit organizatorilor.

 

Sursa: capital.ro

Contul meu Anunt nou