Meniu Anunt
05-03-2015

Se schimbă ,,Prima casă”?

share:

Se schimbă ,,Prima casă”?
Programul guvernamental ,,Prima casă” se modifică în unele puncte, după ce, miercuri, 4.03.2015, Guvernul a aprobat o serie de schimbări.

Programul guvernamental ,,Prima casă” se modifică în unele puncte, după ce, miercuri, 4.03.2015, Guvernul a aprobat o serie de schimbări. Astfel, cei care nu mai au posibilitatea de a-şi achita ratele, pot ceda contractul unei alte persoane, cu condiţia ca ratele să fie plătite spre aceeaşi bancă. O altă schimbare se referă la cei care au achiziţionat deja o casă, aceştia având posibilitatea să cumpere o altă locuinţa, mai mare sau mai scumpă, însă doar după ce o vând pe prima şi lichidează sau refinanţează creditul. În cazul executării silite, dacă valoarea imobilului nu acoperă valoarea garanţiei, ANAF poate continua procedurile de executare, până în momentul în care suma este recuperată, conform codului de procedură fiscală.

Cei ce beneficiază deja de programul guvernamental, în cazul în care îşi doresc o altă locuinţă, o pot achiziţiona, însă tot în cadrul programului. Trebuie însă îndeplinite o serie de condiţii – noua locuinţă trebuie să aibă suprafaţa utilă mai mare decât prima locuinţă cumpărată sau să fie construită în cadrul programului, valoarea noului imobil (aşa cum rezultă din raportul de evaluare), să fie mai mare decât valoarea estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa cumpărată în programul ,,Prima casă”.

În plus, este necesar la locuinţa să fie înstrăinata printr-un contract de vânzare-cumpărare, cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe, iar creditul acordat iniţial în cadrul programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuinţe în cadrul programului, sau să fie refinanţat prin acordarea celui de-al doilea credit în cadrul programului. Beneficiarul programului trebuie să dea, în acest caz, o declaraţie pe proprie răspundere, ce stipulează că fie deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită în cadrul programului pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare a noii locuinţe care va fi achiziţionată în cadrul programului, fie că deţine  în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp şi o a doua locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită iniţial în cadrul programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare a noii locuinţe care va fi achiziţionată în cadrul programului.

În momentul în care se lichidează sau se refinanţează creditul acordat iniţial, ipoteca este radiată, în favoarea statului şi a finanţatorului. În baza contractului de garantare aferent celui de-al doilea credit, asupra noii locuinţe se intituie sarcini în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorului.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, finanţatorul, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice, aprobă înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului, chiar şi înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei, cu condiţia lichidării sau refinanţării creditului iniţial.

O altă modificare ce vine în favoarea beneficiarilor prevede posibilitatea ca finanţatorul să poată solicita Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, retragerea cererii de plată a garanţiei cel mai târziu până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către  Ministerul Finanţelor Publice.

 

Sursa: capital.ro