Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor, a anunţat că intenţionează să se delisteze de pe Bursa de Valori Bucureşti, după aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, ca urmare a fuziunii cu Rockcastle, un alt fond sud-african de mărime similară şi cu activitate în Polonia.
NEPI a demarat procesul de fuziune încă din decembrie anul trecut. Noua compania, care va purta numele de NEPI Rockastle, se va forma printr-un schimb de acţiuni, respectiv 4,7 acţini Rockastle pentru o acţiune NEPI, potrivit unui anunţ comun al celor două societăţi. Procesul de fuziune trebuie finalizat până cel târziu în 30 iunie 2017.
sursa: capital.ro