Meniu Anunt
04-05-2017

Cartierele în care merită să cumperi un apartament

share:

Cartierele în care merită să cumperi un apartament
Rahova, Berceni, Crângaşi sau Colentina sunt cartierele bucureştene în care achiziţia unui locuinţe prin credit, cu scopul închirierii, este cea mai rentabilă. Împrumuturile luate pentru o investiţie imobiliară în aceste zone se sting din chirii în circa

Rahova, Berceni, Crângaşi sau Colentina sunt cartierele bucureştene în care achiziţia unui locuinţe prin credit, cu scopul închirierii, este cea mai rentabilă. Împrumuturile luate pentru o investiţie imobiliară în aceste zone se sting din chirii în circa 13 ani.

O metodă simplistă după care se poate determina momentul propice pentru cumpărarea unui apartament este compararea ratei la credit cu chiria. Astăzi, chiria este mai mare decât rata, în medie, cu circa 90 de euro în 20 de zone populare din Bucureşti analizate de Capital. Decalajul dintre cei doi indicatori s-a adâncit şi datorită majorării avansului perceput de bănci la contractarea unui credit ipotecar la peste 20%, chiar dacă în ultimul an şi chiriile au mai crescut uşor.

sursa: capital.ro